Frămăntări abrupte

Mă dezbraci de cuvinte și mă arunci în tăceri sonore...
Mă învelești cu priviri calde....
Îți ascult vocea ca pe ceva ce pornește din mine....
Îmi tresare inima în frămăntări abrupte...
        Te văd
             Mă vezi
                Dar , de fapt , te privesc în mine
                         imaterial
                     și totuși existent

Respir înăbușită de excesul de oxigen....
Scuip vorbe la întîmplare ....
Nu găsesc nici coerență ,
                 nici echilibru
Mă sprijin de gînduri,
       dar ele  se prăbușesc peste mine, strivindu-mă
Mă ridic , dar nimicul mă lovește-n fața lipsită de expresie...
    mă înghite...
      mă doboară
Sfîrșesc în obsesie....

Depășesc absurdul propriu
Mă scutur de pierzanie
Și Gata....!
Trec dincolo de glasul tău sunînd în mine
Regăsesc materia....
  și mă dezgheț în îmbrățișarea ta
    strînsă
      înghesuită între brațe puternice
                  regăsindu-ți respirația uniformă
                     aproape
                         calmă
                            vie...