Frînturi de carte

Cînd destinul îi aruncă omului fericirea-n brațe, el îi caută cusur și se leapădă de ea ca apoi s-o deplîngă și să ceară mila sorții.
Asta-i firea omului bolnav de prea multă prostie.

                          

Îmi scutur ochii de potopul care i-a năpădit,respir adînc și închid cu regret ultima pagina a cărții ”Scrisoare de dragoste”.Și cum oare se face că , deși femeile dețin cheia sensibilității , doar un autor  e capabil să mă facă să-i sfîrșesc lucrarea în delirul lacrimilor?

Imi incep ”ritualul” obișnuit și culeg din carte o pungă doldora de cuvinte , care să le păstrez în palmaresul propriu de amintiri.

1. ”Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea.”
2. ”În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.”
3. ”Trebuie să ştii că nicio răzbunare nu e mai cumplită ca aceea ce izvorăşte din dragoste.”
4. ”Marile iubiri care ies din matca obişnuitului se rezolvă numai în moarte”
5. „Mai bine ai încerca să mă prinzi. Nu am nicio stimă pentru bărbatul care nu ştie să pună mâna pe o femeie...”
6. ”Viaţa din mine cere ca zilele care pleacă să nu moară. Dacă ele sunt doldora de fapte, trăiesc şi după ce au murit, pentru că mi le amintesc mereu”
7.   ”Dar unde-i satisfacția ta, arivistule?Ce ai cucerit despărțindu-te de femeia pe care o iubeai și te iubea?Sufletul ți-e pustiit și gol, sfîșiat de crize, distrus.Pentru că , în sfîrșit, îți dai seama că tot pe ea o iubești, însă iubirea ta e lovită de suferință , deznădejde, iad.S-a dus bucuria de a trăi , viața devine un chin insuportabil , tone de aur o apasă , o sugrumă , o ucid.”
8.      ”Moartea, când vine, nu te întrebă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, mult sau puţin, cu rost sau fără rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre.”
9. ”Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.”

     Mă înclin umil, Domnule Maestru Mihail Drumeș....și MULTUMESC!