miercuri, 1 mai 2013

Tot ce-am cunoscut despre mine


  • cele mai banale lucruri îmi par uneori  evenimente istorice și obișnuiesc să le notez ca apoi să rîd de ele
  • scriu urât când vreau să scriu frumos.
  • există o perioadă în care gafele se ţin lanţ.
  • mă înroşesc ca o butelie aprinsă când am o probă orală.
  • greşesc la ce-i simplu.
  • interpretez prea mult… până greşesc şi-apoi îmi vine să mă dau cu fruntea de pereţi.
  • exagerez.
  • plîng ,uneori, fără motiv 
  • mă uit urât.
  • sunt prea serioasă sau prea veselă 
  • mereu sunt obosită. 
  • ador copacii stufoşi când bate vântul şi se-apropie nori de furtună.
  • ador şi clădirile abandonate pe care cresc muşchi şi toate alea.
  • ador și construcțiile elegante ,care-mi amintesc că odată existau baluri și oameni pompoși 
  • îmi place fotografia, dar nu mă pricep şi n-am cu ce.
  • nu ştiu respira fără muzică, iar genurile pe care le ascult depind chiar şi de anotimp
  • pierd timpul mai bine ca oricine. şi-apoi mă plâng că nu pot ieşi afară, că nu reușesc sa citesc, că nu pot respira.
  • adesea îmi arăt antipatia faţă de unele persoane.
  • nu ştiu să intimidez, dar se-ntâmplă foarte des să fiu  eu victima cuiva puternic.
  • sunt mereu curioasă de oamenii diferiţi,de fețe noi,neregulate,unice
  • sunt mereu fascinată de unicitatea ochilor
  • îmi place să-mi etalez indiferenţa şmecheră.
  • emoţiile mele sunt insuportabile.
  • ştiu să iubesc mai mult decât îşi închipuie lumea că pot.
  • sunt mai fericită decît s-ar crede.
  • uneori sunt copilăroasă,alteori sunt mai matură decît aș vrea să fiu
  • mă îndrăgostesc mai degrabă de natură decît de oameni.
  • mă agăț adesea de vise și încep să le cred reale
  • gasesc liniștea o mîngiere de a cărei exces mă pling
  • cînd deschid o carte parcă mi-aș deschide sufletul pentru a-l redescoperi
  • iubesc merele și fragii și ciocolata
  • ador călătoriile în interiorul propriu
  • iubesc fotbalul și Spania și timpul ploios și eleganța Londrei
  • iubesc lumea și-mi iubesc viața si oamenii care fac parte din ea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu