E incredibil că mi-a rămas un singur an de liceu, un ultim 31 mai îmbrăcată-n alb și negru.
E și mai incredibil că se vor termina 12 ani  ai mei rătăciți printre băncile școlii....și Gata,drumul mare își va înșira cărările în față-mi.Unde am s-o apuc?
Îmi va fi trist atunci din atîte motive...
Dar PROMIT că voi fi fericită din și mai multe!

Rîsu' Plînsu' Mim

Prea repede se schimbă ceea ce numim
stări de spirit,
e ca și cum același mim
într-o cazarmî ar adormi mereu
în șirul nesfîrșit de paturi suprapuse din luntrul meu.

Mim obosit, cu gura pe o piatră rece.
vaporizîndu-se din patul cel de jos, -
ca-n patul cel deasupra să se-nchege
mai trist și mai frumos

Mim fară limită precisă
nedespărșind un adevar de o minciună,
lăsîndu-le să doarmă gîtuite
și pe aceeași pernă, împreună.

Alunecînd spre rece, din căldură,
și iarăși către fierbințeală
pe patul cel de sus, numărul zece
din aurora boreală.
Blestem, oricînd să poți să-ncepi de la-nceput,

viața ta de nenăscut.

                                                          Nichita Stănescu

Somnul și Trezia

Fiindcă nici eu nu-nţelegeam nimic
      şi nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
Ne-am mărturisit unul altuia
cel mai tainic secret, -
acela că existăm...
Dar era noapte şi, vai, dimineaţa,
cumplită vedere,
m-am trezit cu tâmpla pe tine
galbenule, snopule, grâule.
Şi m-am gândit -Doamne,
ce fel de pâine voi mai fi fiind
şi eu,
şi pentru cine?
                                                                         Nichita Stănescu

Frămăntări abrupte

Mă dezbraci de cuvinte și mă arunci în tăceri sonore...
Mă învelești cu priviri calde....
Îți ascult vocea ca pe ceva ce pornește din mine....
Îmi tresare inima în frămăntări abrupte...
        Te văd
             Mă vezi
                Dar , de fapt , te privesc în mine
                         imaterial
                     și totuși existent

Respir înăbușită de excesul de oxigen....
Scuip vorbe la întîmplare ....
Nu găsesc nici coerență ,
                 nici echilibru
Mă sprijin de gînduri,
       dar ele  se prăbușesc peste mine, strivindu-mă
Mă ridic , dar nimicul mă lovește-n fața lipsită de expresie...
    mă înghite...
      mă doboară
Sfîrșesc în obsesie....

Depășesc absurdul propriu
Mă scutur de pierzanie
Și Gata....!
Trec dincolo de glasul tău sunînd în mine
Regăsesc materia....
  și mă dezgheț în îmbrățișarea ta
    strînsă
      înghesuită între brațe puternice
                  regăsindu-ți respirația uniformă
                     aproape
                         calmă
                            vie...

Frînturi de carte

Cînd destinul îi aruncă omului fericirea-n brațe, el îi caută cusur și se leapădă de ea ca apoi s-o deplîngă și să ceară mila sorții.
Asta-i firea omului bolnav de prea multă prostie.

                          

Îmi scutur ochii de potopul care i-a năpădit,respir adînc și închid cu regret ultima pagina a cărții ”Scrisoare de dragoste”.Și cum oare se face că , deși femeile dețin cheia sensibilității , doar un autor  e capabil să mă facă să-i sfîrșesc lucrarea în delirul lacrimilor?

Imi incep ”ritualul” obișnuit și culeg din carte o pungă doldora de cuvinte , care să le păstrez în palmaresul propriu de amintiri.

1. ”Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea.”
2. ”În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.”
3. ”Trebuie să ştii că nicio răzbunare nu e mai cumplită ca aceea ce izvorăşte din dragoste.”
4. ”Marile iubiri care ies din matca obişnuitului se rezolvă numai în moarte”
5. „Mai bine ai încerca să mă prinzi. Nu am nicio stimă pentru bărbatul care nu ştie să pună mâna pe o femeie...”
6. ”Viaţa din mine cere ca zilele care pleacă să nu moară. Dacă ele sunt doldora de fapte, trăiesc şi după ce au murit, pentru că mi le amintesc mereu”
7.   ”Dar unde-i satisfacția ta, arivistule?Ce ai cucerit despărțindu-te de femeia pe care o iubeai și te iubea?Sufletul ți-e pustiit și gol, sfîșiat de crize, distrus.Pentru că , în sfîrșit, îți dai seama că tot pe ea o iubești, însă iubirea ta e lovită de suferință , deznădejde, iad.S-a dus bucuria de a trăi , viața devine un chin insuportabil , tone de aur o apasă , o sugrumă , o ucid.”
8.      ”Moartea, când vine, nu te întrebă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, mult sau puţin, cu rost sau fără rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre.”
9. ”Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.”

     Mă înclin umil, Domnule Maestru Mihail Drumeș....și MULTUMESC!

Banalități ordinare!

Scutur azi binișor gândurile de praf ,că doar  e luni și încep o noua săptămână.
Apuc drumul școlii cu rămășițe de caiete mototolite în ghiozdan și mă gândesc: 
      oare când s-o fi dus , 
                                                   anul când s-o fi dus?

Viața mi se duce și ea , da cui îi pasă?
 Vin ,
    trec ,
        se duc ,
              de tot ,
                  dispar ...zilele ,
                             se șterg 
                                    și nici amintirea lor nu o mai rețin

Da , amintirile astea , le adunasem într-o zi într-o valiza mare și le-am azvârlit în prima gaură de memorie.
 Le las acolo să zacă până mi s-o ivi doru’ de ele.

La ce-mi servesc când timpu-i atât de fluid și mă umplu zilnic de nou?
 Găsesc în valiza aia doar chestii cunoscute , 
              iar cunoscutul e lipsit de farmec, n-are ce să ofere.

Să te avânți într-un infinit de necunoscut ...........asta ar fi mare chestie!!!
Să rupi bucată cu bucată noul până îl despoi de la un capăt la altul de tot misterul lui

                                .....și atunci timpul ar deveni ignorabil.

Răsărit de lună.

Trece soarele dincolo de limita a tot ce vede ochiul

Încep să apună urmele de oameni

Ațipesc gîndurile sub greutatea întunericului

Respiră aerul a prospețime , a nou

Imaginația mea cuprinde golul și lipsa de zgomot

Îmbrațișează cu patimă liniștea și începe să trăiască

    Independent....risipind materia

     Risipindu-mi  trupul.

fețe

Oare clovnii nu râd ca să-și ascundă tristețea?

Orice viață e un spectacol.De fapt, un spectacol dublu.Unul jucat pentru alții.Altul jucat pentru sine.

M-am întrebat : oare avînd o mască pe față , nu sunt mai sinceră decît fără ea?

E iarăși Mai

Hoinăresc cu soarele pe același drum uscat de vînt....

Mă înec în praful amintirilor....

Luna Mai vine ca o palmă tandră peste obrazul palid și nebronzat al memoriei mele....
 Îmi amintesc și Zîmbesc....
     E iarăși Mai...

Tot ce-am cunoscut despre mine

• cele mai banale lucruri îmi par uneori  evenimente istorice și obișnuiesc să le notez ca apoi să rîd de ele
• scriu urât când vreau să scriu frumos.
• există o perioadă în care gafele se ţin lanţ.
• mă înroşesc ca o butelie aprinsă când am o probă orală.
• greşesc la ce-i simplu.
• interpretez prea mult… până greşesc şi-apoi îmi vine să mă dau cu fruntea de pereţi.
• exagerez.
• plîng ,uneori, fără motiv 
• mă uit urât.
• sunt prea serioasă sau prea veselă 
• mereu sunt obosită. 
• ador copacii stufoşi când bate vântul şi se-apropie nori de furtună.
• ador şi clădirile abandonate pe care cresc muşchi şi toate alea.
• ador și construcțiile elegante ,care-mi amintesc că odată existau baluri și oameni pompoși 
• îmi place fotografia, dar nu mă pricep şi n-am cu ce.
• nu ştiu respira fără muzică, iar genurile pe care le ascult depind chiar şi de anotimp
• pierd timpul mai bine ca oricine. şi-apoi mă plâng că nu pot ieşi afară, că nu reușesc sa citesc, că nu pot respira.
• adesea îmi arăt antipatia faţă de unele persoane.
• nu ştiu să intimidez, dar se-ntâmplă foarte des să fiu  eu victima cuiva puternic.
• sunt mereu curioasă de oamenii diferiţi,de fețe noi,neregulate,unice
• sunt mereu fascinată de unicitatea ochilor
• îmi place să-mi etalez indiferenţa şmecheră.
• emoţiile mele sunt insuportabile.
• ştiu să iubesc mai mult decât îşi închipuie lumea că pot.
• sunt mai fericită decît s-ar crede.
• uneori sunt copilăroasă,alteori sunt mai matură decît aș vrea să fiu
• mă îndrăgostesc mai degrabă de natură decît de oameni.
• mă agăț adesea de vise și încep să le cred reale
• gasesc liniștea o mîngiere de a cărei exces mă pling
• cînd deschid o carte parcă mi-aș deschide sufletul pentru a-l redescoperi
• iubesc merele și fragii și ciocolata
• ador călătoriile în interiorul propriu
• iubesc fotbalul și Spania și timpul ploios și eleganța Londrei
• iubesc lumea și-mi iubesc viața si oamenii care fac parte din ea

90 de minute

Da voi a-ți plîns vreodată din cauza unui meci de fotbal?

     Mie mi s-a întîmplat de multe ori....
           Nu m-aș fi gîndit niciodată că 22 de jucători aruncînd o minge îmi vor oferi o multitudine de emoții...
               
             Fotbalul
Odată...m-a salvat de crizele adolescentine....
Odată.... mi-a demonstrat că totul e posibil....
Odată...mi-a umplut timpul pe care ,la sigur, l-aș fi irosit ....
Odată... m-a învățat să deosebesc calitatea de faimă, și pe Messi de Ronaldo...
De atîtea ori mi-a demonstrat că un meci se termină abia după 90 de minute...
De atîtea ori m-a făcut să și plîng, să și mă bucur, să și arunc cu perna-n ecran,să o trezesc  pe mama pe la doișpe noaptea, să uit de teme, de nopți tîrzii or de lume...

           Fotbalul...n-ai cum să nu-l iubești de ești fată ori băiat!